Evenimentul este organizat de Elite Medicale şi Forumul Serviciilor şi Tehnologiilor Medicale în parteneriat cu Societatea Română de Otorinolaringologie şi Chirurgie Cervico-Facială, Societatea Română de Rinologie şi Societatea Română de Audiologie şi Patologie a Comunicării.
Excelenţa medicală se naşte în centrele universitare, iar medicii care îşi desăvârşesc pregătirea academică în universităţile din ţară duc cu ei zestrea profesională şi umană acumulată în unităţile medicale din teritoriu. Acesta este motivul pentru care ediţia a-II-a a Forumului Progrese şi Excelență în Otorinolaringologie este organizată la Zalău.
Vor fi alături de medici ORL din întreaga ţară, specialişti unanim recunoscuţi de comunitatea medicală a Otorinolaringologiei din România, cu expuneri şi prezentări din actualitatea medicală naţională şi internaţională de specialitate.
Evenimentul se adresează tuturor medicilor cu specializări în ORL și chirurgie cervico-facială, specialiști și rezidenți care îşi doresc întâlnirea cu profesionişti de top ai domeniului, experţi incontestabili din cercetarea şi practica medicală, pentru a conferi o valoare superioară îngrijirii pacienţilor şi pentru o profesionalizare continuă în acest domeniu.
Interacţiunea directă cu profesioniştii din ORL va facilita dialoguri fructuoase şi constructive, pentru o experienţă ştiinţifică exemplară.
Participarea la forum va fi răsplătită cu 12 credite EMC şi cu o experienţă plăcută, din punct de vedere profesional şi uman.
Manifestările științifice sunt organizate sub egida Ziar Medical.
Lectori
Specialiștii din domeniu vor avea o serie de prezentări științifice, workshop-uri, precum și secțiuni de hands-on*
Secţiunea științifică va fi urmată de evenimentul festiv Gala Elitelor Medicale în Otorinolaringologia Românească, aflat la cea de-a doua ediţie, prilej de a onora cele mai înalte standarde de performanță, profesionalism și excelență ale reprezentanților comunității medicale ORL. Vom reuni cu acest prilej și vom oferi recunoaşterea celor mai pro-active, vizionare și implicate cadre medicale din domeniu, precum şi a organizațiilor și entităților performante ce activează în această ramură. Vom onora profesionalismul și excelența în Otorinolaringologie cu premii şi o cină festivă.
Premiile acordate se vor constitui în 14 secțiuni distincte.
Lumea ORL e cunoscută cel mai bine chiar de cei care o construiesc, astfel încât, prin prisma experienţei şi pe baza celor 14 categorii de premii, medicii specialiști și rezidenți ORL îi pot nominaliza pe cei mai performanţi dintre membrii acestei comunităţi medicale.Va fi premiat cel care are cele mai multe nominalizări la categoria respectivă.
Ne vedem în curând
Taxa de participare este de 250 lei (tva inclus).
Pregătim din timp Forumul Progrese şi Excelență în Otorinolaringologie.
Plătește aici!
Taxa de participare poate fi achitată și prin transfer bancar (taxele bancare vor fi suportate de participant), folosind datele de mai jos:
• Beneficiar: Transilvania Multimedia SRL , CUI: RO39748814.
• Cont IBAN: RO55BTRLRONCRT0460954501, Banca: Transilvania. După efectuarea plății prin transfer bancar vă rugăm să trimiteți dovada plății, împreună cu datele de facturare, la secretariatul conferinței pe adresa contact@elitemedicale.ro (nr. de telefon: 0743.022.431) pentru a putea primi confirmarea înregistrării dvs.
• Pentru emiterea facturii pe persoană juridică (firma, SRL, cabinet, etc), vă rugăm să transmiteți numele companiei, adresa și codul fiscal
• Pentru emiterea facturii pe persoană fizică, vă rugăm să transmiteți numele dvs complet, CNP si adresa.